So… A mai trecut un an. Urmeaza sa constientizez cum. Se zice ca asa cum treci in noul an, asa vei fi tot anul. Eu? Ceva de genul: cu febra 40 de grade, alaturi de persoana langa care chiar imi doaream sa fiu. De inteles: Impreuna oricum. Concluzie: Impreuna oricum, azi ok, maine not, dar oricum impreuna. Si asa cum am acceptat starea in care eram de revelion, asa am acceptat si anul 2007. Un pic inconstienta, dar stiind for a fact ca it’s the best and only way. N-am ce zice. Anul 2007 mi-a oferit mai multa durere decat oricare alt an, dar pentru clipele alea de fericire suprema prin care am trecut, a meritat fiecare lacrima (pe care n-am varsat-o desi poate ar fi trebuit). Si de-ar fi ca in cateva ore sa trecem in 2007, pot spune cu mandrie ca n-as face nimic diferit. Pretuiesc fiecare moment din anul care tocmai isi ia la revedere, si iubesc aceleasi lucruri, poate un pic diferit si la o intensitate mai mare. Sincer? In 2007 am invatat mai multe decat as fi invatat in mod normal si daca as fi inlaturat cauzele durerii si ale fericirii. Nu-mi iau “La revedere” de la nimic, le pastrez insa in inima mea… Asta daca o fi suficient. So… Happy new year si sa ne citim sanatosi multi ani de acum inainte !
Archive for » December, 2007 «
Ori sunt eu de-a dreptul nebuna ori ceva chiar nu se leaga in toata normalitatea asta. Cum se face ca atunci cand iubesti, ai impresia ca-ti impingi capacitatile inimii la maxim, ca mai mult de atat n-ai putea oferii nimanui, ca tot ce faci in momentul in care iubesti, n-ai putea sa mai faci intr-un alt gen de relatie. E intr-un fel, cel mai puternic sentiment pe care l-ai putea avea vreodata – acela al iubirii. Simti ca totul e perfect, exact asa cum ar trebui sa fie, ca nimic nu ar putea schimba ceva, vreodata, si nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca e efectiv imposibil. N-are cum, nimeni n-ar avea cum. Ma rog… treci prin tot felul de situatii, si nici macar una nu reuseste sa va rapuna, pentru ca stiti voi mai bine, stii TU mai bine, si nimeni nu poate intelege sentimentul ala pe care il simti in tot corpul, care te completeaza, in care te refugiezi de cate ori simti ca nu mai ai loc. Si pe toata perioada relatiei aveti grija unul de altul, atat de mult cat puteti, si nu vreti altceva decat sa fie bine. Mesaje in miezul noptii cu chestii banale precum “Te iubesc” sau “imi lipsesti”, telefoane gen “vroiam doar sa ma asigur ca ai ajuns bine”, replici de despartire “te iubesc si ai grija de tine”. Ceva de genul “cat nu sunt langa tine nu ai cum sa fi in siguranta, insa daca sunt eu cu tine nimic nu te poate atinge”. Si chiar se creeaza sentimentul ala ca daca ii dau un telefon I’m safe, sentimentul ca oriunde ai fi, un inger vegheaza asupra ta si chiar e ok. Cum se intampla ceva e gata sa faca orice pentru a te apara, se transforma brusc intr-un expert in lupte, in box si in toate genurile de sporturi care te-ar putea face sa iesi intact din situatie. Si din nou replici “esti ok?” , “te-a zgariat?? UNDE?? ” “da-mi un beep cand ajungi acasa…”.
Si totul e OK, si nimic nu te atinge, ok? Bun. Si intr-o zi, o zi ce nu avea cum sa vina, dar totusi a venit, vine la tine si-ti spune folosind mai multe sau mai putine cuvinte “It’s over!” Pe bune si de tot. Deci gata! Adio iubire, imbratisari patimase, saruturi dulci, nopti albe, mesaje la miezul noptii, telefoane, beep-uri ca ai ajuns acasa, adio inger pazitor, planuri, prieteni comuni, adio tot si de tot ! Dar NU! Nu aici e faza care pe mine pur si simplu ma seaca. Faza e ca dupa ce o anumita perioada de timp a vrut sa te protejeze sau sa fie o certitudine siguranta ta, acum pur si simplu nu-i mai pasa. Ca era sa intri in spital nu stiu de ce, sau ca ai luat bataie in cine stie ce local, cine stie de ce, sau pleci la ora 3 noaptea din casa si nu stii pe cine nimeresti in taxi, acum nu mai e problema celuilalt. OK, a fost si cand a fost era sa faca si imposibilul pt a te proteja, dar acum nu mai este.
Asta mi-e mie neclar. Daca iubirea e cel mai puternic sentiment care se poate naste intre doua persoane, atunci de ce e singurul sentiment care atrage dupa sine cea mai puternica nepasare? Ahh.. Da… Fiinca asa-i normal !
E unul din momentele alea in care te trezesti stiind ca va fi o zi absolut obisnuita si cu nimic mai deosebita decat restul zilelor pe care le-ai uitat deja.
Reusind sa ma trezesc undeva pe la 10.30, cafeaua, tigarile… Si se da start acelei zile. Dupa primul fum, si dupa prima gura de cafea, incep sa se invarta in cap ganduri… fara importanta. Ganduri pe care le-am uitat si care revin din cand in cand numai pentru a se asigura ca inca o zi e data peste cap. In cateva minute a aparut si telefonul care urma sa faca dintr-o zi banala a gandurilor pierdute, o zi memorabila ale carei ganduri imi vor bantui sufletul mult timp de acum incolo. De ce se acreste din ce in ce mai rau perioada asta? Si de ce de fiecare data cand se intampla ceva, eu tot la tine ma gandesc? De ce-ti cer ajutorul, de ce nu ma auzi? De ce vrei sa dai ceea ce eu nu-ti cer? De ce am impresia ca sunt din ce in ce mai invisibila in singura lume pe care o iubesc si pe care oricat as incerca sa o urasc, nu voi reusi? De ce esti aici? De ce incerc din rasputeri sa te fac sa pleci si sa vii, in acelasi timp? Uite de de-aia, si daca mai ai intrebari, pune-ti pofta in cui, si daca nu stii cum se face asta, poti sa vi la mine, fiinca am devenit un gen de expert cand vine vorba de intrebari fara raspunsuri, de raspunsuri date, cu termen de expirare.
Revenind la telefonul cu pricina, voi incerca sa fiu alaturi atata timp cat voi putea, desi (si stim amandoi foarte bine asta), cand nu poti oferi decat cuvinte, poti considera ca n-ai oferit nimic.
Astazi vreau sa-mi amintesc cu zambetul pe buze de voi toti. Astazi nu vreau sa mai urasc, nu vreau sa mai port pica, sa acuz sau sa plang. Astazi vreau sa zambesc si sa cred ca tot raul este spre bine, indiferent de poveste sau de personaje. Azi, voi fi copilul ala incapabil de raceala, si care tot ce are de daruit este caldura si iubire. Astazi poti sa profiti de starea mea, caci nu voi vedea cum profiti, voi vedea doar ca iti pasa. 
De maine in schimb ma intorc eu, asa cum am devenit, asa cum m-ai vrut. Ma intorc pentru ca altfel risc sa fac diabet de la prea multa dulceata.
A venit Mosu’ la voi ? 
Recent Comments