Eram singura in noaptea aia. Te priveam cum dormi si stiam ca nu esti langa mine. Incepusem sa ma joc cu privirea in parul tau ciufulit, incercand sa inteleg cum doua persoane care se iubesc pot darui doar indiferenta. In dimineata aia am dormit mai mult decat tine, iar tu ma priveai si simteai cum singuratatea te apasa. Iti plimbai privirea incercad sa vezi sub cearceful subtire, intrebandu-te cum e posibil ca doua inimi care se atrag atat de mult, sa fie atat de departe una de alta. Un pic mai tarziu m-am trezit. Nu mai erai langa mine. Iti facusesi o cafea tare pe care o savurai impreuna cu prima tigara din acea zi. M-am dat jos din pat, m-am dus sa-mi fac o cafea, pe care urma s-o beau dulce, privind pe geam atat de departe. Te-am cautat discret cu privirea dar plecasesi. Trei ore mai tarziu amandoi stateam privind telefonul. Nici unul nu urma sa sune. In seara aceea m-am intors acasa mai tarziu decat de obicei, asteptandu-ma sa gasesc acelasi parfum de nepasare impletit cu fumul tigarii tale. In casa insa era miros de garoafe. Peste tot, prea placut. Un placut pe care nu-l doream, desi duhoarea aceea devenise insuportabila. Si totul s-a transformat in calm. Un calm mult prea apasator. Totul se reducea la priviri subtile, in momente inexistente pentru celalalt.
Acum m-am demachiat. Pot sa plang linistita… fara sa ma mai murdaresc…
Dar tu te-ai murdarit deja. De noptile pierdute in tacerea privirilor subtile.
Recent Comments