Dupa mii de minute, zeci de conversatii si milioane de ganduri, am ajuns exact acolo unde vroiam amandoi. Fara nici un sentiment strain, fara sa nu ne recunoastem. Am realizat ulterior ca fiecare fapta pe care o faci poate avea repercursiuni majore intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. In cazul de fata, undeva la mijloc. Incoerenta ar putea descrie probabil acest post, si asta fiinca toate gandurile si sentimentele imi sunt amestecate de teama numarului 3. In urma cu ceva timp, am promis ca nu voi mai interpreta, desi uneori procesul e involuntar, si am de gand sa-mi respect promisiunea. Dar oare tu vei fi capabil s-o respecti pe a ta? Mi-e teama ca nu… E trist sa vezi cum o experienta din care ai invatat atat de multe, te poate ajuta sa cunosti caracterul persoanelor si sa le poti anticipa unrmatorul pas, dar totusi, tot tie sa-ti faci rau. Vorbele nu mai reprezinta nimic, iar faptele sunt prea departe pentru a ajunge la ele. Poti renunta sau poti incerca sa le ajungi. Ce alegi ?

Dupa o anumita perioada, in care, recunosc, am stat si am asteptat nimic-ul, tocmai azi mi-am primit cadoul. Odata cu extractia unui premolar. Tocmai azi, cand aveam programare la 17.30, dentistul s-a gandit ca ar putea sa ma bage la si 25. Inca 3 minute daca ar mai fi asteptat, poate ar fi fost altfel. 40 de minute mai tarziu era oarecum prea tarziu, dar prea tarziu pentru ce? Am realizat insa ca as vrea inapoi ceva de atunci, as vrea inapoi macar cateva cuvinte, gesturi, ganduri si poate chiar si cateva sentimente. Sunetul acela si-a pus amprenta asupra mea cum nici eu nu credeam ca e posibil. Dar este, ba chiar mai mult, e si placut. As vrea ca macar o data, sa indraznesti sa spui ce vrei sau ce simti, fara sa calculezi posibilitatile, probabilitatile si riscurile. S-o faci pur si simplu. Sa vezi cum e cand actionezi cu inima sau cu sentimentele. Si mai stii? Poate de data asta vei castiga mai mult decat ai pierdut in tot timpul asta, in care nu ti-ai permis decat sa calculezi.