From my point of view

Au fost doua fete. Prietene foarte bune. Cele mai bune. Nedespartite. Se numeau T si M. Intr-o zi, una din ele, T se imprieteneste cu o alta fata, E. Si ele devin prietene foarte bune, si din cauza situatiei, ajung sa fie prietene toate trei. Nu mai erau foarte bune prietene. Nici macar nedesprtite, dar erau impreuna, luate doua cate doua, niciodata toate trei. Fata cea noua, E, decide, la un moment dat ca e timpul sa faca un bine. Si ii spune prietenei M ce face, ce gandeste si ce spune cea mai buna prietena a ei, T, despre ea. Aceasta o crede, fiinca lucrurile ce ii erau povestite par reale si fiinca nu se putea gandii la nici un motiv pentru care sa considere minciuna ceea ce E ii povestea. Timpul trecea, zile, saptamani, luni. T si M erau din ce in ce mai straine, isi vorbeau din ce in ce mai putin, desi in ochii lor se putea observa lacrimi de cate ori se vedeau. E devenise acum cea mai buna prietena a lui T, si cea mai buna prietena a lui M. Intr-o seara, in care prea multe intrebari se ridicasera, M decide s-o infrunte pe T, fiinca nu putea intelege de ce T are parerea respectiva despre ea, de ce spune ce spune la adresa ei. A fost o discutie lunga, in care amandoua urmau sa afle faptul ca E a incercat cu disperare sa elimine orice urma de prietenie dintre T si M prin intrigi, fapte inflorite si rasucite, cuvinte interpretate la greu. T i-a spus lui M ca si ei i s-au spus aceleasi lucruri despre ea. S-au imbratisat, au eliminat-o pe E pentru totdeauna din viata lor si au mers mai departe in aceeasi prietenie la fel de puternica, dar care urma sa fie mult mai prudenta de atunci inainte.

Pe scurt, absolut niciodata, nu-i voi acorda o incredere mai mare unei persoane aproape necunoscute in favoarea uneia care a facut si inca mai face parte din viata mea. Niciodata! E a doua oara cand dau cu flit in stilul asta, fiinca sincer, you really need to get a life!

Si da, I’m back! Fiinca nicaieri nu-i ca acasa si fiinca nimeni nu va avea mai multa grija de ce-i al tau decat cel care te-a ajutat sa-l “produci”. Thanks  ><

Mi-e somn. Si mi-am amintit tot, prin urmare l-am sters. You can now calm down. Somn usor, G. !

De ceva timp mi-a atras atentia un nou site, mai exact un pui de site, el avand pana intr-un an de activitate- Filme Tari. Pui, pui dar se pare ca e asemeni lui Fat-Frumos, acela care creste intr-un an cat altii in sapte, deoarece nu numai ca se dezvolta cu o rapiditate uimitoare, dar o data cu cresterea lui in luni, creste si echipa in membrii dar si traficul in utilizatori ( conform statisticelor ce au fost prezentate chiar pe site). Cum am ajuns la el? Simplu! Printr-o banala cautare pe google, acum poate 2-3 luni de zile. Din acel moment a intrat si in Bookmarks. Pentru cei prea ocupati cu altele pentru a cauta tot internetul dupa un film nou, bun, sau dintr-un anumit gen, site-ul este mai mult decat o binecuvantare. Este suficient sa intri o data, caci a doua oara aproape ca te trezesti tastand adresa.

Din punctul meu de vedere, Filme Tari este mai mult decat un blog tematic, el cuprinzand aproape tot ce-ti doresti atunci cand cauti un film. Review-urile sunt parerile personale ale celor patru “bloggeri” care compun Filme Tari (Cinefilul, Floryan, Mihai B. si Michael), si tot ce pot comenta la acest capitol este ca prin “personal” am spus tot, fiinca probabil nu sunt singura plictisita de atatea review-uri “formale”. In cadrul articolelor se mai gaseste si trailer-ul si subtitrarea acolo unde exista.

Inchei acest post mentionand faptul ca de astazi, Filme Tari a intrat in Blogroll-ul meu.

So… Let’s see… Undeva pe la Joseni (nu-i nimic daca habar n-ai unde vine ca nici eu nu stiam. Acum insa nu voi mai uita) acolo pot spune ca am dat “play”. “To be continued” a fost undeva pe la Muntele Rosu. Am senzatia ca o fac din nou lata. Sau poate nu. In fine. E placut sentimentul. Ajunsesem sa ma intreb daca sunt materialista. Intre timp mi-am dat seama ca si daca as vrea sa fiu, tot n-as putea. In legatura cu examenul de permis auto… L-am picat. Dar parca acum nu mai e atat de important (si nu, tot nu sunt materialista). In legatura cu blog-ul… nu stiu. Habar n-am ce o sa fac cu el, fiinca sincer sunt atat de multe de facut, incat nu prea-mi vine sa stau in fata pc-ului. Inca nu stiu. Nu m-am hotarat. In rest. Un pic cu capul in nori, aproape fericita, multumita si impacata pana si cu gandul acela. Ata ete. Mi-a disparut cheful de scris. A plecat asa cum a venit - fara sa-mi dau seama. Poate ne mai citit. Ma mai gandesc. Poze nu pun ca am fost prea ocupata cu altele si am uitat aparatul acasa. 

Azi e luni…. Mai e mult pana in week-end? Waiting for….. you

…varza. Desi n-o spun prea des (sau n-o recunosc), de data asta sunt coplesita de senzatie. Varza de oboseala. Ea a invins de data asta. Eu, mi-am format prostul obicei (sau bunul in opinia catorva persoane) de a dormi cel putin 8-9 ore pe noapte. Irelevant la cat adorm, important e sa ma trezesc eu, fara interventia alarmei. Ei bine… In dimineata asta n-a fost sa fie. Dupa ce ma bag azi-noapte in pat pe la 1.30, imi dau ceasul cu o ora inainte, si brusc se face 2.30 (cea mai scurta ora din viata mea), bineinteles n-adorm imediat, ultima data uitandu-ma la ceas undeva pe la 3.45… Bun… Dimineata (adica cateva ora mai tarziu) suna ceasul. Ora 8.30 (dupa ora noua, si inainte de ora 9). Ma trezesc… cam zombi ce-i drept, si-mi incep tabieturile. Astept ce astept si hotarasc sa iau destinul in propriile maini. Ies din casa, 45 minute mai tarziu intru in casa, 15 minute mai tarziu iar ies, 4 ore mai tarziu din nou intru (devin obscena?). Si uite asa, acum stau pe scaunul asta (care pana acum parea numai bun, acum parca s-a micsorat, sau poate imi trebuie mie un pat) si analizez. Ciudat e faptul ca nu analizez ce s-a intamplat ci ce se va intampla in saptamana care urmeaza. Ma mut. Nu numai eu, dar si eu si o sa fie o saptamana luuungaaa (iar devin obscena, nu-i asa?). Punct si de la alt capat.