From my point of view

Recunoaste-ti sentimentele in fata lor, in fata lui, in fata ta, spune ce simti, gandeste-te la ce ai vrea sa faci si fa! Recunoaste ca nu mai poti sa faci ce ai facut pana acum, ca te-ai plictisit, ca nu-ti mai place, ca vrei altceva si ca stii exact ce vrei! Recunoaste ca te doare atat de tare, pana la lacrimi, desi tu nu prea plangi, acum ai vrea sa versi tot ce-ai tinut in tine pana acum, si plangi! Recunoaste ca ai crescut, si ai uitat cum e sa ai incredere, si daca ti-ai aminti de ea, ar fi ca si cum luna si-ar aminti de soare, marea de munte, pestele de desert. Recunoaste ca nimic nu va mai fi la fel, in ciuda situatiei identice prin care ai senzatia ca treci! Nu-i o iluzie, dar tu nu mai esti tu!

Asa ar trebui sa sune morala pe care mi-as face-o cu mare placere in fiecare zi, dar pe care nu mi-o voi face nici macar o singura data. Adevarul este ca ma trezesc in tot felul de situatii, iar timpul nu-mi mai este suficient pentru a decide ce sa fac. Eu sunt aceeasi, si totusi atat de schimbata. Pentru toti, inclusiv pentru mine. As vrea sa-mi pot lua “La reveredere” de la acea parte din mine, dar e deja prea tarziu. Accept situatia si merg mai departe cu acelasi pas hotarat care m-a determinat pana acum sa uit cine am fost. E mult mai bine asa; as zice “trust me” dar parca… parca-mi sunt prea straine cuvintele.

M-am intors acasa, fiinca nicaieri nu-i ca aici. Am deschis pc-ul si mi-am gasit blogul intact. Ce-i drept ma asteptam sa-mi dea eroare firefox-ul cand imi tastez adresa pentru a accesa site-ul. N-a fost sa fie, nici de data asta. Au fost cateva zile in care am avut timp sa ma gandesc la tot, doar privind intinsul marii, si ca de obicei faleza vazuta la miezul noptii a facut totul. Poze n-am. Din nou mi-am uitat aparatul acasa, fiinca se pare ca de fiecare data cand merg cu tine undeva tind sa las acasa mai multe lucruri decat imi propun. Probabil undeva in adancul inimii stiu ca tu esti suficient. Dar n-ai fost. Mi-a lipsit muntele. Am avut timp sa-mi amintesc si de tine, si sa regret o contramandare, mi-ar fi placut sa fi si tu acolo, dar oricat as fi incercat, n-as fi reusit sa ma impart la doi. Mi-am amintit si de tine, G. Mi-am dat seama ca si tu lipsesti din peisaj, dar de data asta vom suporta amandoi alegerile facute. Iar personajul principal, marea, nu s-a schimbat cu nimic. E tot neagra, desi cei care o privesc tind sa se piarda in albastrul ei, pe langa ea sunt urme de parfum ieftin, scump, dar tot miroase la fel. M-a dezgustat gandul ca nimeni n-o mai pretuieste in departare, toti vad numai apropierea si soarele. E o criza care pare sa nu se mai termine de “cine se bronzeaza mai mult, mai repede”. Toti stau inconstienti, nimeni nu mai asculta valurile. Mi-e dor de linistea ei, surprinsa numai noaptea. Dar, pentru prima data, ai fost acolo, te-am simtit, si nu numai din amintiri. Stay…

Listen to Ironik - stay with me

Ironik -Stay with me.
Asculta mai multe audio Muzica »

Eram singura in noaptea aia. Te priveam cum dormi si stiam ca nu esti langa mine. Incepusem sa ma joc cu privirea in parul tau ciufulit, incercand sa inteleg cum doua persoane care se iubesc pot darui doar indiferenta. In dimineata aia am dormit mai mult decat tine, iar tu ma priveai si simteai cum singuratatea te apasa. Iti plimbai privirea incercad sa vezi sub cearceful subtire, intrebandu-te cum e posibil ca doua inimi care se atrag atat de mult, sa fie atat de departe una de alta. Un pic mai tarziu m-am trezit. Nu mai erai langa mine. Iti facusesi o cafea tare pe care o savurai impreuna cu prima tigara din acea zi. M-am dat jos din pat, m-am dus sa-mi fac o cafea, pe care urma s-o beau dulce, privind pe geam atat de departe. Te-am cautat discret cu privirea dar plecasesi. Trei ore mai tarziu amandoi stateam privind telefonul. Nici unul nu urma sa sune. In seara aceea m-am intors acasa mai tarziu decat de obicei, asteptandu-ma sa gasesc acelasi parfum de nepasare impletit cu fumul tigarii tale. In casa insa era miros de garoafe. Peste tot, prea placut. Un placut pe care nu-l doream, desi duhoarea aceea devenise insuportabila. Si totul s-a transformat in calm. Un calm mult prea apasator. Totul se reducea la priviri subtile, in momente inexistente pentru celalalt.

Acum m-am demachiat. Pot sa plang linistita… fara sa ma mai murdaresc…

Dar tu te-ai murdarit deja. De noptile pierdute in tacerea privirilor subtile.

Mi-e somn. Si mi-am amintit tot, prin urmare l-am sters. You can now calm down. Somn usor, G. !

Mi-e dor de clipa in care vedeam viata, lumea cu alti ochi. Mi-e dor sa cred. Mi s-a acrit de atata indiferenta, de atatea priviri si zambete false. M-am saturat sa vad cu sunt si eu transformata in acele persoane pe care nu le mai suport. Observ cum din ce in ce niste valori care pana acum erau adevarate, trec tot mai mult in umbra. Nu va mai pasa, nu va mai intereseaza si cel mai ciudat este ca fericirea aceea n-o mai cunoasteti, iar clipele in care zambiti sunt tot mai putine. Desi am avut doua incercari de a intinde o mana, mi s-a dovedit inca o data cat de multe se pot ascunde in inima unei persoane. Sunt constienta ca fredonez de ceva timp aceleasi sentimente indreptate catre aceeasi persoane, dar o fac fiinca de fiecare data mi se amareste gura inca o data. OK. Enough!

Alanis Morissette-Uninvited
Asculta mai multe audio Muzica »