From my point of view

Care adevar? Cel mai simplu de pana acum: urasc Bucurestiul. Cam 36 de ore acolo m-au facut sa apreciez Buzaul. Greu de crezut,nu? Dar aglomeratia, imbulzeala, poluarea, caldura si mirosul lui m-am facut in cele din urma sa nu-l mai suport. Multi m-ar contrazice. Bine, recunosc, noi, cei din provincie avem multe pretentii, dar daca sa ti se dea prioritate pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, e o pretentie, atunci… no comment. Si da, prefer Buzaul. Fiinca e mai lejer din multe puncte de vedere, si mai putin “lipicios” decat marea capitala a Romaniei. Dar… de! Ce nu face omul pentru tehnologie, right?

Bleah… Ce bine-i acasa!

Au fost doua fete. Prietene foarte bune. Cele mai bune. Nedespartite. Se numeau T si M. Intr-o zi, una din ele, T se imprieteneste cu o alta fata, E. Si ele devin prietene foarte bune, si din cauza situatiei, ajung sa fie prietene toate trei. Nu mai erau foarte bune prietene. Nici macar nedesprtite, dar erau impreuna, luate doua cate doua, niciodata toate trei. Fata cea noua, E, decide, la un moment dat ca e timpul sa faca un bine. Si ii spune prietenei M ce face, ce gandeste si ce spune cea mai buna prietena a ei, T, despre ea. Aceasta o crede, fiinca lucrurile ce ii erau povestite par reale si fiinca nu se putea gandii la nici un motiv pentru care sa considere minciuna ceea ce E ii povestea. Timpul trecea, zile, saptamani, luni. T si M erau din ce in ce mai straine, isi vorbeau din ce in ce mai putin, desi in ochii lor se putea observa lacrimi de cate ori se vedeau. E devenise acum cea mai buna prietena a lui T, si cea mai buna prietena a lui M. Intr-o seara, in care prea multe intrebari se ridicasera, M decide s-o infrunte pe T, fiinca nu putea intelege de ce T are parerea respectiva despre ea, de ce spune ce spune la adresa ei. A fost o discutie lunga, in care amandoua urmau sa afle faptul ca E a incercat cu disperare sa elimine orice urma de prietenie dintre T si M prin intrigi, fapte inflorite si rasucite, cuvinte interpretate la greu. T i-a spus lui M ca si ei i s-au spus aceleasi lucruri despre ea. S-au imbratisat, au eliminat-o pe E pentru totdeauna din viata lor si au mers mai departe in aceeasi prietenie la fel de puternica, dar care urma sa fie mult mai prudenta de atunci inainte.

Pe scurt, absolut niciodata, nu-i voi acorda o incredere mai mare unei persoane aproape necunoscute in favoarea uneia care a facut si inca mai face parte din viata mea. Niciodata! E a doua oara cand dau cu flit in stilul asta, fiinca sincer, you really need to get a life!

Si da, I’m back! Fiinca nicaieri nu-i ca acasa si fiinca nimeni nu va avea mai multa grija de ce-i al tau decat cel care te-a ajutat sa-l “produci”. Thanks  ><

So… Let’s see… Undeva pe la Joseni (nu-i nimic daca habar n-ai unde vine ca nici eu nu stiam. Acum insa nu voi mai uita) acolo pot spune ca am dat “play”. “To be continued” a fost undeva pe la Muntele Rosu. Am senzatia ca o fac din nou lata. Sau poate nu. In fine. E placut sentimentul. Ajunsesem sa ma intreb daca sunt materialista. Intre timp mi-am dat seama ca si daca as vrea sa fiu, tot n-as putea. In legatura cu examenul de permis auto… L-am picat. Dar parca acum nu mai e atat de important (si nu, tot nu sunt materialista). In legatura cu blog-ul… nu stiu. Habar n-am ce o sa fac cu el, fiinca sincer sunt atat de multe de facut, incat nu prea-mi vine sa stau in fata pc-ului. Inca nu stiu. Nu m-am hotarat. In rest. Un pic cu capul in nori, aproape fericita, multumita si impacata pana si cu gandul acela. Ata ete. Mi-a disparut cheful de scris. A plecat asa cum a venit - fara sa-mi dau seama. Poate ne mai citit. Ma mai gandesc. Poze nu pun ca am fost prea ocupata cu altele si am uitat aparatul acasa. 

Azi e luni…. Mai e mult pana in week-end? Waiting for….. you

I’m haaaappyyyy !!! Azi am a treia sedinta de conducere. Dupa spusele instructorului chiar conduc bine, si are incredere in mine ca pot ajunge fara probleme pana la Monteoru. Ce-i drept si eu ma simt bine, ma simt bine la volan, in momentul in care masina se misca. E o senzatie super faina, cu mult diferita decat cea pe care o ai cand esti pe locul din dreapta sau in spate. In urma cu un an sau doi, uram condusul. Nu stiam cu ce se mananca, nu mai incercasem niciodata, dar pur si simplu nu ma incanta deloc ideea ca eu sa fiu cea care conduce. Sincera sa fiu, sentimentul asta s-a evaporat undeva in timpul celei de-a doua sedinte de conducere, moment in care un zambet mi-a inundat fata. Atunci mi-am dat seama ca pot face asta la fel de usor si cu aceeasi placere cu care formatez un pc. Ciudata comparatie, nu ? Ei bine… nu chiar!

Se facea seara. Deja aveam emotii… Stiam ce urma sa se intample a doua zi. Imi dorisem atat de mult sa vina momentul acela, iar acum cand el mai avea doar cativa pasi de facut pana la mine, incepusem sa ma ingrozezsc. M-am bagat in pat pe la ora 10.30 pm, dar fara sa-mi fie somn. Am incercat de multe ori sa adorm, dar de fiecare data eram trezita de gandul a ceea ce urma sa se intample. Aproximez ca fiind ora 1 am momentul in care am adormit, dar fara efect asupra orei la care m-am trezit in dimineata asta. Ma simteam de parca dormisem 12 ore in continuu, singura diferenta fiind ca nu ma durea capul. O tigara, a doua tigara, a treia tigara… M-am uitat in cana, nu mai era cafea. Mi-am dat seama ca trebuie sa plec. Deschid usor usa… as fi vrut sa o inchid la loc, sa o trantesc, sa o incui in urma mea si sa raman acasa. Dar n-am facut-o. Planuisem de mult momentul asta, ma gandisem atata timp la el, nu aveam cum sa renunt tocmai acum. Mi-am spus in gand “I can do this” si am plecat. 10 minute mai tarziu ne intalneam. El degajat, si hotarat sa-mi arate si mie ce multi altii stiau deja. A inceput cu miscari usoare… Incercand sa-mi explice si sa-mi arate. Cu greu m-am putut concentra. Parca vroiam sa-i spun sa sara peste inceput, sa treaca la esential, dar stiam ca nu am cum, asa ca am asteptat, incercand sa inteleg fiecare lucru ca pe ceva firesc. Simteam cum lucrurile evolueaza, cum ma apropii din ce in ce mai mult de clipa aceea, dar parca nu-mi venea sa cred ca sunt atat de aproape. Stiam ca “inceputul” avea sa se termine in cateva secunde. Transpirata toata, simtindu-mi inima cum imi batea din ce in ce mai repede, am tras aer in piept si am asteptat cuvintele lui:

Read more »