From my point of view

Care adevar? Cel mai simplu de pana acum: urasc Bucurestiul. Cam 36 de ore acolo m-au facut sa apreciez Buzaul. Greu de crezut,nu? Dar aglomeratia, imbulzeala, poluarea, caldura si mirosul lui m-am facut in cele din urma sa nu-l mai suport. Multi m-ar contrazice. Bine, recunosc, noi, cei din provincie avem multe pretentii, dar daca sa ti se dea prioritate pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, e o pretentie, atunci… no comment. Si da, prefer Buzaul. Fiinca e mai lejer din multe puncte de vedere, si mai putin “lipicios” decat marea capitala a Romaniei. Dar… de! Ce nu face omul pentru tehnologie, right?

Bleah… Ce bine-i acasa!

Au fost doua fete. Prietene foarte bune. Cele mai bune. Nedespartite. Se numeau T si M. Intr-o zi, una din ele, T se imprieteneste cu o alta fata, E. Si ele devin prietene foarte bune, si din cauza situatiei, ajung sa fie prietene toate trei. Nu mai erau foarte bune prietene. Nici macar nedesprtite, dar erau impreuna, luate doua cate doua, niciodata toate trei. Fata cea noua, E, decide, la un moment dat ca e timpul sa faca un bine. Si ii spune prietenei M ce face, ce gandeste si ce spune cea mai buna prietena a ei, T, despre ea. Aceasta o crede, fiinca lucrurile ce ii erau povestite par reale si fiinca nu se putea gandii la nici un motiv pentru care sa considere minciuna ceea ce E ii povestea. Timpul trecea, zile, saptamani, luni. T si M erau din ce in ce mai straine, isi vorbeau din ce in ce mai putin, desi in ochii lor se putea observa lacrimi de cate ori se vedeau. E devenise acum cea mai buna prietena a lui T, si cea mai buna prietena a lui M. Intr-o seara, in care prea multe intrebari se ridicasera, M decide s-o infrunte pe T, fiinca nu putea intelege de ce T are parerea respectiva despre ea, de ce spune ce spune la adresa ei. A fost o discutie lunga, in care amandoua urmau sa afle faptul ca E a incercat cu disperare sa elimine orice urma de prietenie dintre T si M prin intrigi, fapte inflorite si rasucite, cuvinte interpretate la greu. T i-a spus lui M ca si ei i s-au spus aceleasi lucruri despre ea. S-au imbratisat, au eliminat-o pe E pentru totdeauna din viata lor si au mers mai departe in aceeasi prietenie la fel de puternica, dar care urma sa fie mult mai prudenta de atunci inainte.

Pe scurt, absolut niciodata, nu-i voi acorda o incredere mai mare unei persoane aproape necunoscute in favoarea uneia care a facut si inca mai face parte din viata mea. Niciodata! E a doua oara cand dau cu flit in stilul asta, fiinca sincer, you really need to get a life!

Si da, I’m back! Fiinca nicaieri nu-i ca acasa si fiinca nimeni nu va avea mai multa grija de ce-i al tau decat cel care te-a ajutat sa-l “produci”. Thanks  ><

…varza. Desi n-o spun prea des (sau n-o recunosc), de data asta sunt coplesita de senzatie. Varza de oboseala. Ea a invins de data asta. Eu, mi-am format prostul obicei (sau bunul in opinia catorva persoane) de a dormi cel putin 8-9 ore pe noapte. Irelevant la cat adorm, important e sa ma trezesc eu, fara interventia alarmei. Ei bine… In dimineata asta n-a fost sa fie. Dupa ce ma bag azi-noapte in pat pe la 1.30, imi dau ceasul cu o ora inainte, si brusc se face 2.30 (cea mai scurta ora din viata mea), bineinteles n-adorm imediat, ultima data uitandu-ma la ceas undeva pe la 3.45… Bun… Dimineata (adica cateva ora mai tarziu) suna ceasul. Ora 8.30 (dupa ora noua, si inainte de ora 9). Ma trezesc… cam zombi ce-i drept, si-mi incep tabieturile. Astept ce astept si hotarasc sa iau destinul in propriile maini. Ies din casa, 45 minute mai tarziu intru in casa, 15 minute mai tarziu iar ies, 4 ore mai tarziu din nou intru (devin obscena?). Si uite asa, acum stau pe scaunul asta (care pana acum parea numai bun, acum parca s-a micsorat, sau poate imi trebuie mie un pat) si analizez. Ciudat e faptul ca nu analizez ce s-a intamplat ci ce se va intampla in saptamana care urmeaza. Ma mut. Nu numai eu, dar si eu si o sa fie o saptamana luuungaaa (iar devin obscena, nu-i asa?). Punct si de la alt capat.

Mda… De cand ma stiu am fost ambitioasa, am terminat intotdeauna un lucru inceput, ba chiar mai mult, l-am terminat cu succes. Niciodata nu m-am oprit in mijlocul drumului, si am preferat intotdeauna sa sacrific ceva pentru a-mi atinge telul, decat sa renunt la el. Azi in schimb… Desi nu-s genul,am vrut sa renunt. Sa ma dau jos din masina si sa spun “Pana aici am platit”. Nu-mi sta in fire sa cedez nervos, de cele mai multe ori strang din dinti si incep sa fredonez o melodie in minte, ceva de genul “Poti sa vorbesti in continuare”, dar azi aproape ca mi-au “crapat” dintii. Mi s-a intors stomacul pe dos si am simtit nevoia sa fac ceva. Asa ca am baga piciorul in aceleratie si am schimbat viteza. Oare tot ati trecut prin sentimentul de “Renunt!” cand a fost vorba de scoala de soferi? Numai bine ca prin orice as trece eu raman aceeasi, cel putin in esenta. Nu-mi placea sofatul dar intre timp l-am indragit, si chiar daca am avut o tentativa de a “ma lasa”, o voi lasa in stadiul de tentativa. Deci nu-s genul, asa ca voi continua…

Yeah… In ultimele zile (nici nu mai stiu exact cate), n-am mai intrat pe blog. Stiam de cate un comentariu nou (spam de regula), doar din e-mail, dar sa ma obosesc sa tastez adresa blog-ului, in nici un caz. Nu stiu… Nu am mai avut chef de scris, am vrut sa vorbesc. Si am vorbit atat de mult incat in seara asta am intrat pe blog . Eh… Stateam si ma gandeam cum se schimba omul, in general. Acum ceva timp intram de pe mobil sa-mi verific site-ul, acum cu pc(pisi)-ul deschis si nici nu m-a interesat. Ziceam ca pun poze de la revelion… Nici acum n-am chef de ele, pot doar sa sper ca vor aparea undeva prin viitor. Dupa cum am tinut mortis sa anunt, sunt in sesiune. As fi ipocrita sa dau vina pe ea pentru absenta mea aiai, dar o fac totusi, nu de alta dar am auzit ca e cool sa fi ipocrit (nu fac referire la nimeni). Upsss… Cred ca am scris prea mult Ma intorc la ale mele, si… ne mai auzim… I promise !